Bine aţi venit pe site-ul meu şi în Clubul Vitalion! Mă numesc Pasztai Tunde, m-am născut în 1968 şi până în vara anului 2006 am trăit în România (la Oradea) şi am fost bibliotecară la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”. Acum locuiesc în Mórahalom (Ungaria) dar foarte des mă-ntorc la Oradea pentru familie, prieteni şi bineînţeles pentru afacerea mea. Şi hobiul meu mă leagă de acest loc, sunt pasionată de munte şi mi-am planificat încă vreo 30-40 de ani de condiţie fizică foarte bună, pentru că mai am de cucerit nişte culmi. În realizarea acestui plan mă ajută gama de produse HRI Vitalion. Dacă şi Dvs. aveţi planuri asemănătoare, sunteţi la locul potrivit!Vă doresc navigare plăcută!
Despre mine
Sunt de profesie bibliotecară. În septembrie 2007, prin intermediul Clubului Vitalion am făcut cunoştinţă cu familia de produse HRI. Cu oarecare îndoieli, dar cu zâmbetul pe buze am ascultat cele ce mi s-au spus despre aceste produse. Nu eram interesată de partea finaciară a problemei, deoarece întotdeauna am avut o aversiune faţă de agenţii agresivi, încrâncenaţi în construirea propriei reţele, ci doream să scap de crizele de fiere ce mă supărau destul de des. Am încercat pastilele HRI Vitalion şi deja, peste câteva zile am constatat că dorm mai bine, am mai multă energie, nu obosesc atât de repede şi ce era cel mai important, am scăpat de zilele „amare”. În mod conştient am început să testez alimentele până atunci interzise, şi în mod ciudat, am observat că pot mânca orice, criza de fiere nu se mai produce. Ce senzaţie minunată e să scapi, după mulţi ani de chin, de o boală dureroasă care s-ar fi încheiat cu o intervenţie chirurgicală! Cel care este perfect sănătos, nu înţelege despre ce vorbesc, dar cel care a trecut prin suferinţă cauzată de probleme de sănătate acela ştie despre ce e vorba.Vestea cea mare am adus-o la cunoştinţa familiei, a prietenilor care, văzând însănătoşirea mea, au început să manifeste interes pentru produsele HRI Vitalion. Iniţial doar familia, apoi rudele, prietenii şi vecinii, apoi rudele acestora şi prietenii vecinilor, apoi rudele acestora... puteţi să mă urmăriţi? Reţeaua a început să se lărgească, s-a îmbogăţit cu noi consumatori, care la rândul lor au adus alţi consumatori... După o prezentare sau două, am observat că sunt noi interesaţi de aceste produse şi, de acum, am început, împreună cu familia şi prietenii, să construim în mod conştient reţeaua. Nu de mult am ajuns la rangul de director de aur, motiv pentru care ţin să-mi exprim recunoştinţa familiei, care a stat tot timpul alături de mine, sprijinindu-mi activitatea. De asemenea îmi exprim mulţumirile şi sponsorului meu d-lui Olah Josif, de la care am învăţat multe despre această meserie.
![]() Deoarece mi-e imposibil să ajung personal să mă întâlnesc cu toţi aceia care au nevoie de produsele HRI Vitalion, dar pentru că aş dori să ajungă la cât mai mulţi aceste produse precum şi posibilitatea de a porni o afacere proprie, am crezut că e bine să fiu prezentă şi pe internet. Astfel, indiferent în ce colţ de ţară trăieşte cineva, poate primi răspuns la întrebările care-l frământă, se poate înscrie în Clubul HRI Vitalion, ba mai mult îşi poate comanda produsele prin intermediul internetului. Sunt convinsă că şi Dvs veţi afla informaţii utile pe site-ul nostru. Dacă aveţi întrebări adresaţi-mi-le cu încredere!
|
Cosul este gol
——————————————





Am încercat pastilele 



Please wait...